Hotarul de Aur: Unde Magia nu Doarme

 

Lebăda dintre tărâmuri

Amurgul își așterne aura albastră peste lac, iar aerul devine dens, ca înaintea unui vis. Ceața se mișcă lent, iar din inima ei se ridică lebăda — nu pare o ființă a acestui loc, ci o apariție aparținând unui alt tărâm, unul unde timpul curge

altfel.

Aripile i se deschid regal, cu o măreție tăcută. Vârfurile se aprind într-un auriu cald, atinse de lumina felinarelor magice de pe marginea lacului. Nu este o lumină obișnuită, ci una vie, care pulsează ușor, ca și cum ar recunoaște prezența lebedei. În apă, reflexia tremură, deschizând pentru o clipă o poartă între lumi. Din adânc se aude o vibrație joasă, profundă — o incantație veche, rostită de însăși apa lacului.

În depărtare, cinci rațe-mesageri înaintează în linie dreaptă. Fiecare mișcare lasă în urmă o dâră scurtă de lumină, efemeră, ca un semn că mesajul lor a fost primit. Hotarul de copaci se întunecă ușor; pădurea privește, conștientă, martor tăcut al ritualului.

Apoi, lebăda bate o singură dată din aripi. Nu este un gest de zbor, ci de sigilare. Lumina se stinge treptat, vibrația dispare, iar lacul revine la calmul său obișnuit, neted și rece.

Totuși, ceva s-a schimbat. Magia a fost trezită. Și, odată trezită, nu va mai adormi niciodată.

Liniște, mister și promisiunea unei povești care abia începe.