Paste Fericit alaturi de cei Dragi !

Paste Fericit alaturi de cei Dragi !

Felicitari animate miscatoare gif de Paste

ÎNVIEREA LUI HRISTOS, ADEVĂRATA REVOLUŢIE

ÎPS Ierótheos Vlahos

Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce

deosebeşte creştinismul de orice altă religie. Celelalte religii au capi muritori, în vreme ce Capul Bisericii este Hristos, Care a înviat din morţi.

Deoarece Învierea lui Hristos are o mare însemnătate pentru viaţa credinciosului, în Biserică se vorbeşte în permanenţă despre ea. Noi nu credem în revoluţii sociale, pentru că cel mai mare bine de pe lume a venit prin Înviere, nu prin vreo răzvrătire a masselor. Dacă înţelegem că Învierea este adevărata revoluţie, atunci am ajuns la adevăr, căci prin Învierea lui Hristos omul şi-a recăpătat locul pe care îl avusese odinioară, urcând încă şi mai sus. Cuvântul „epanástasi” (revoluţie) provine din verbul „epanístimi”, ce înseamnă „întoarcere la starea de dinainte”. Îndreptarea şi reaşezarea omului pe locul avut mai înainte s-au făcut prin Învierea lui Hristos.

Biserica prăznuieşte Învierea lui Hristos începând din clipa pogorârii Sale la Iad, unde a slobozit sufletele drepţilor Vechiului Legământ de sub stăpânirea morţii şi a diavolului. Întrebarea care se pune este următoarea: ce înţelegem cu adevărat atunci când vorbim despre Iad şi despre pogorârea lui Hristos acolo?

În Vechiul Legământ, Iadul este considerat un loc anume, aflat în „cele mai de jos ale pământului”, în acord cu concepţiile acelei vremi, potrivit cărora Pământul este la mijloc, Cerul se află deasupra pământului, iar Iadul se găseşte în întunecimile de sub pământ. Desigur, aceste lucruri trebuie înţelese în mod simbolic. Datorită faptului că sufletele nu sunt materiale, ci fără-de-materie, nu putem considera că Iadul este un loc anume.

În Tradiţia ortodoxă, Iadul nu este considerat un loc anume, ci este reprezentat de stăpânirea morţii şi a diavolului. De aceea spunem că sufletele oamenilor care se află sub puterea diavolului şi a morţii sunt în Iad. În aceste coordonate trebuie cercetată învăţătura Bisericii despre pogorârea lui Hristos la Iad. Hristos a primit moartea şi a intrat în împărăţia morţii, făcând-o pe aceasta cu totul fără de vlagă şi neputincioasă, şi dând fiecărui om posibilitatea ca, prin puterea lui Dumnezeu, să poată scăpa din împărăţia şi de sub stăpânirea morţii şi a diavolului.

Arătarea lui Hristos ţine de starea duhovnicească a omului

După Înviere, Hristos S-a arătat mironosiţelor şi ucenicilor Săi. Unii se întreabă de ce Hristos nu S-a arătat tuturor oamenilor, şi mai ales celor ce L-au răstignit sau I-au tăgăduit Învierea, pentru a-i face şi pe aceştia să creadă în El.

Dacă s-ar cunoaşte esenţa theologiei ortodoxe, nu s-ar pune asemenea întrebări. Arătarea lui Hristos nu se face pentru spectacol sau pentru că omul să fie silit să creadă. De fiecare dată, o astfel de arătare are un anumit rost şi o motivaţie precisă.

Mai întâi, trebuie să ştim că Hristos nu vrea să oblige pe nimeni să creadă. Apoi, arătarea lui Dumnezeu este un moment crucial în viaţa omului. În viaţa viitoare, la cea de-a Doua Venire a lui Hristos, toţi Îl vor vedea pe Dumnezeu, dar pentru cei ce vor fi curăţiţi şi pregătiţi El va fi Lumină, în vreme ce pentru cei necuraţi El va fi iad. Acelaşi lucru s-ar fi putut petrece şi în situaţia de faţă; ceea ce înseamnă că Dumnezeu din iubire de oameni S-a ascuns de cei ce L-au răstignit sau n-au crezut în El.

Arătarea lui Hristos în slavă se face numai şi numai pentru a-i călăuzi către îndumnezeire şi proslăvire pe cei ce sunt pregătiţi. Ucenicii erau pregătiţi şi tocmai de aceea, cu puţin înaintea Patimilor Sale, Hristos le-a spus: „De acum voi curaţi sunteţi, pentru cuvântul care L-am spus vouă” Ioan 15:3. Auzind cuvântul lui Dumnezeu vreme de trei ani, fiind învăţaţi în tainele Împărăţiei Cerurilor şi izgonind diavolii, ucenicii au parcurs etapa curăţirii lor lăuntrice. De aceea, ei erau pregătiţi pentru primirea îndumnezeirii şi pentru împărtăşirea din harul Învierii. Dar, mai mult decât atât, Hristos i-a pregătit şi după Înviere pentru împărtăşirea din îndumnezeire şi din vedereade- Dumnezeu într-o măsură mult mai mare, care avea să se petreacă în ziua Cincizecimii.