Poze Sclipici
Poze Lumina ,Pestera,Animate Gif
Prin peșteră se înțelege orice gol natural aflat în scoarța Pământului. Accentuăm că este vorba de goluri naturale, căci omul sapă mine, galerii, puțuri, tunele, dar nu peșteri. În același sens cu „peștera" se folosesc de multe ori cuvintele „cavernă" și „grotă".
Alte definiții care însă nu s-au impus au fost: golul subteran care are lungimea mai mare de 5 m, sau golul în care încape un om sau care are galerii din care nu se mai vede lumina zilei sau care are lungimea mai mare decât lățimea intrării.
Formarea peșterilor a început de când pe Pământ a căzut prima picătură de ploaie. Este nevoie de mii de ani pentru ca ploaia să poată săpa o peșteră așa cum sunt cele pe care le putem vedea astăzi.
O curiozitate e faptul că suprafața unei peșteri nu intră în calcululul suprafeței zonei în care se află. Este pur și simplu neglijată. O singură cutumă veche prevede că suprafața terenului de la gura peșterii continuă în subteran până când nu se mai vede lumina soarelui. Asta dă drept proprietarului terenului de la intrare să folosească suprafața abriurilor sau zona vestibulară a peșterii. În Munții Apuseni abriurile și primele săli de peștera aflate în apropierea caselor sunt amenajate ca grajduri sau depozite. În alte locuri au fost construite case, manăstiri sau castele.
În funcție de înclinarea galeriilor avem: peșteră - unde majoritatea galeriilor sunt orizontale sau cu înclinație mică, aven - în care majoritatea galeriilor sunt verticale sau puternic înclinate. peștera-aven - care începe cu galerii orizontale ca apoi să se dezvolte mai mult pe verticală și avenul-peștera - cu goluri care încep pe vericală ca apoi dezvoltarea dominantă să fie pe orizontală.
O peșteră este constituită dintr-o succesiune de goluri de forme și mărimi variabile ce pot fi reduse la câteva tipuri elementare, ținându-se seama de înclinarea și de volumul lor. Elementele de baza ale unei peșteri sunt:
Gura peșterii poate fi de foarte multe feluri. Pot fi catalogate după mărime, după locul unde se află în raport cu peretele de stâncă, dacă intră sau iese apă prin ele ....
Galeriile sunt golurile care alcătiuesc cea mai mare parte a peșterii, și au lungimea mult mai mare ca lațimea. Ele se împart în zeci de feluri după mărimi, secțiuni, înclinație, mod de formare, cu sau fară apă....
Sălile sunt golurile unde lungimea și lățimea sunt apropiate ca valoare. Ca și galeriile se împart în multe categorii dupa aceleași criterii.
Puțurile sunt golurile puternic înclinate sau vericale care se deschid din podeaua peșterii.
Hornurile sunt galerii vericale care pleacă din tavanul galeriilor.
Sifoanele sunt galerii de peșteră total inundate cu apa.
Speleotemele sunt "umplutura" din peșteri formata fie din rămășițele de stâncă încă nedizolvate, fie din depuneri. Ele vor forma un capitol separat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu