Copyright Policy

imagini miscatoare Crestine Biserica iarna,Ortodox

Biserica,iarna,Credinta ortodox Crestin,Christian Church,animatii gif winter,pictura Biserica ortodox credinta

Biserica,Ortodox,Church Biserica,Ortodox,Church



Istoria Bisericii este o parte importantă a credinţei creştine ortodoxe. Creştinii ortodocşi se definesc în mod deosebit prin continuitatea lor cu cei care au trăit înaintea lor, aceia care au fost primii care au primit şi propovăduit adevărul lui Iisus Hristos lumii, cu aceia care au ajutat la formularea şi exprimarea formulelor şi cultului de credinţă, şi cu aceia care au continuat să urmeze neschimbată, dar totuşi tot timpul dinamică, Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe.

Cuvântul Biserică (din lat. basilica; gr. ekklesia şi lat. ecclesia) înseamnă comunitatea celor chemaţi.

Trăsături caracteristice

Biserica nu este, însă, doar o simplă unitate administrativă, parohia, un locaş de cult sau un grup de credincioşi, ci este o realitate unică, un organism viu, teandric (divino-uman), văzut dar şi nevăzut, este Trupul tainic al lui Hristos în care noi - viii şi morţii – suntem mădularele, iar Iisus Hristos este Capul.

Scopul (misiunea) Bisericii este înnoirea şi transfigurarea omului şi a întregii creaţii în Hristos prin Duhul Sfânt şi pregătirea, încă de acum, pentru Împărăţia lui Dumnezeu (veşnicie).

Mijloacele prin care Biserica lucrează în lume pentru curăţirea, iluminarea şi desăvârşirea noastră sunt: teologia (cuvântarea despre şi în Dumnezeu), Sfânta Scriptură, Sfintele Taine, icoana, spiritualitatea ş.a.

Există trei aspecte importante ale Bisericii:


  1. Trup al lui Hristos (cosmic)
  2. comunitate sau obşte
  3. locaş

Biserica – Trupul lui Hristos

Ce înseamnă să fii mădular al Bisericii
"Dacă vrei să vezi Biserica, priveşte Tainele" spune Sf. Nicolae Cabasila (sec. XIV). Când spune "Tainele" nu se referă la "cele 7 Taine ale Bisericii", concepţie străină Tradiţiei vechi, autentice, a Bisericii Ortodoxe şi care s-a impus încet-încet, pe filieră apuseană, din secolul al XII-lea. Există o singură Taină – Taina lui Iisus Hristos, care a venit în lume să restaureze şi să îndumnezeiască firea umană şi întreaga creaţie. Deşi El este prezent în tot ceea ce ne înconjoară, noi facem experienţa întâlnirii şi unirii cu Hristos mai ales în Biserică. Recapitularea întregii Taine a mântuirii în Hristos are loc tocmai în dumnezeiasca Euharistie (etim.= mulţumire). Euharistia nu este "una din cele 7 Taine" ci este însăşi esenţa Bisericii. În Tradiţia vie a Bisericii Botezul, Mirungerea, Nunta, Hirotonie aveau loc înlăuntrul Sfintei Euharistii.

Este membru al Bisericii – mădular al Trupului lui Hristos – nu cel care este botezat, ci cel botezat care participă la Sfânta Liturghie. Tot ceea ce facem noi – în viaţa de zi cu zi, acasă, la serviciu, la spovedanie ş.a. – trebuie să se încununeze în Euharistie, în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Dumnezeiasca Euharistie ne face mădulare ale Trupul lui Hristos, iar Trupul lui Hristos este Biserica.

Biserica – Comunitatea celor credincioşi

Ce este parohia
Pentru majoritatea creştinilor, care locuiesc astăzi la oraş, parohia reprezintă, în multe cazuri, ceva abstract. La sat, parohia este formată din întreaga comunitate creştin-ortodoxă şi are ca învăţător, slujitor şi conducător pe părintele paroh. În oraşe, datorită numărului mare de credincioşi, s-a făcut o delimitare teritorială pe cartiere sau zone de blocuri. Teoretic. Practic, parohia este formată din toţi credincioşii care vin regulat la o anumită biserică, care formează astfel o adevărată familie duhovnicească şi care participă la viaţa liturgică a bisericii: Sfânta Liturghie, vecernii, utrenii, Sfântul Maslu, cununii, botezuri, parastase ş.a.

Enoriaş este cel care are sentimentul apartenenţei la această comunitate parohială şi care prin tot ceea ce face are în vedere şi bunul mers al parohiei din care face parte.

Este bine de ştiut că parohia - condusă de preotul paroh – are şi trei organe administrative:

Adunarea parohială - formată din toţi bărbaţii majori ai parohiei – este organul deliberativ care întocmeşte bugetul parohiei, administrează bunurile acesteia şi o înzestrează cu obiecte de cult: veşminte preoţeşti, icoane, cărţi de cult, ş.a. Adunarea parohială alege şi
Consiliul parohial – format din 11 (7, 9, 12) bărbaţi care, împreună cu părintele paroh, decid cele mai importante lucruri din viaţa comunităţii.
Comitetul de femei sau Comitetul parohial – alcătuit din toate femeile din parohie sub conducerea doamnei preotese. Rostul comitetului este acela de a se îngriji de: curăţenia şi înfrumuseţarea bisericii, pregătirea aniversărilor, ajutorarea familiilor nevoiaşe, a bolnavilor şi nu în ultimul rând de stimularea şi educaţia creştină a copiilor din parohie.
Biserica – locaş de rugăciune.

În oraşe şi la sate bisericile sunt punctele de referinţă în jurul cărora se încheagă nu numai comunităţile parohiale ci şi întreaga viaţă socială şi politică (polis = cetate). Numită şi "casa lui Dumnezeu" în care "toată suflarea să laude pe Domnul", biserica este imaginea sensibilă a Bisericii cereşti, este cerul pe pământ, este, în mic, un cosmos organizat liturgic cu o arhitectură specifică, cu orânduială precisă a picturii şi cu o împărţire deja tradiţională: altar, naos, pronaos la care se poate adăuga şi pridvorul (sau tinda bisericii).

Fiind locul prezenţei lui Dumnezeu, biserica este întotdeauna ctitorită pe moaştele unui sfânt şi este locul, prin excelenţă, unde se săvârşesc Sfintele Taine ale Bisericii şi unde noi ne putem împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului real, duhovniceşte, din tot ceea ce cuprinde ea (locaşul) şi textele sfintelor slujbe.

Întotdeauna biserica este orientată cu altarul spre răsărit şi poate avea fie formă de cruce (stil bizantin) fie de navă.

Altarul este partea ce mai de răsărit şi este rezervat slujitorilor (episcopi, preoţi, diaconi) având în mijloc Sfânta Masă, în stânga Proscomidiarul, iar în dreapta diaconiconul unde se păstrează veşmintele, vasele şi obiectele liturgice.

Naosul formează partea centrală a bisericii şi este despărţit de altar prin catapeteasmă (iconostas).

Pronaosul este despărţit de naos printr-un zid sau prin nişte stâlpi. Aici stăteau în vechime catehumenii şi penitenţii, iar până nu demult femeile.

Când pronaosul a fost integrat cultului, a apărut pridvorul, care i-a luat locul funcțional.

sursa:orthodoxwiki

Comenteaza cu facebook