Copyright Policy

Iarna,ninge,baba de zapada gif miscatoare

imagini miscatoare de iarna




Senin adânc se lasă peste măguri. Şuieră vântul prin braţele reci ale fagilor. Şi ulii şuieră, rotindu-se insistent în deschidere de cer. Un val de nori albi se arată după cuşmele
dealurilor învelite de păduri sure, părăsite de cântec. Învăluiri de frig se furişează dinspre vârfuri de munţi albi, alunecă pe uliţele satului, îngheaţă iarăşi gârla şi se pierd apoi, departe, în lunci şi zări. Dacă priveşti înspre orizont, peste umeri de Carpaţi, vezi şi începi să te miri că, la vremea gerurilor mari, zăpezile mai aşteaptă încă în pridvor de stele. Copiii sunt în vacanţă şi ar vrea să intre din nou iarna în sat. Dar aşteptarea lor nu este răsplătită şi aşa le tot creşte în suflet dorul derdeluşului cu sănii. Nu-i codrul alb şi nu se-aud ecouri de ger în tăcerea limpede a pădurii.

Sărbătorile au trecut…
Dimineaţa de Ajun fusese mai liniştită ca altădată. Nu au mai răsunat în susur de zori glasuri zglobii pe la porţi. S-au risipit spre alte case colindătorii. Îi admiri pe copii în serbări cu sclipet pe la şcoli, dar nu-i mai afli bătând în poarta zilei, să te trezească din somn, cântându-ţi cu mândrie „Bună dimineaţa, la Moş Ajun!” iar tu, zgribulit în cojoace, să ieşi cu drag la ei şi să-i dăruieşti cu bănuţi şi colăcei.
Soarele urcă spre amiaza zilei. Săgeţi de raze scânteiază printre ramuri posomorâte de sălcii şi arini. A îngheţat râuşorul care şiroieşte dinspre Valea Ţiganilor, dar nu a mai avut puterea să lege pod de gheaţă. Norii sunt departe de acoperişul satului. O veveriţă sare fără noimă pe creştetul ulucii şi se pierde apoi în desişul de salcâm. În pripor e zarvă mare. S-au strâns aici piţărăii. Şi în acest an le lipseşte vătaful. Neica Nicolae s-a prăpădit şi el prin postul Crăciunului şi acum nu mai are cine să conducă alaiul prin sat. Şi-au pus măşti fetele şi flăcăii. Cei mici au încă săcuiele şi trăistuţe lucrate în casă. Vor să le încarce cu bucate. Sunt tot mai puţine colinde şi bâte tradiţionale. Se văd veşminte şi măşti care nu au legătură cu spiritul şi trecutul aşezării. Odinioară, la Padeş, cojoacele întoarse, blănurile pădurii, căciulile de miel şi straiele populare vechi, scoase din lăzile de zestre ale bunilor, încântau şi aduceau în inimi bucuria apartenenţei la istoria şi obiceiurile satului.
Poţi să urci, mai aproape de munte, la Cloşani, să vezi acolo piţărăii de poveste! Strălucirea lor rămâne troienită de trecut şi tâlcul tradiţiei este acelaşi, peren şi curat, neatins de răzleţirea gândului. Colinda şi văpaia sărbătorii dezmiardă obştea şi umplu cu lumină taina. Peste drumuri brumoase şi poteci cărunte se readună paşii fulguielilor de vis şi se deschid mugurii veseliei. La Cloşani, piţărăii se ivesc din tumultul unei şcoli fremătătoare, în care profesorul Carmen Sarcină înnobilează fiecare clipă de lucru cu multă armonie  între dragostea pentru frumos şi respectul pentru autenticitatea colindului.
Se duce soarele după deal. Peste Coasta Motrului, amurgul înroşeşte cerul. Melancolii şi fantomatice zvâcniri de vifor învăluie în mister făptura stejarilor singuratici din unduirea culmii. Pădurea se lasă viscolită de vântul scăpat dinspre văile negre ale munţilor. Glasul râului s-a stins în seceta iernii şi 

Sursa articolului : Aici

Comenteaza cu facebook